|
Societatea de Studii Istorice din România (SSIR) este o organizaţie non-profit şi neafiliată politic sau instituţional, care grupează istorici români sau interesaţi de problematica istoriografică românească. Ceea ce-i uneşte în principal pe membrii săi este apartenenţa la o cultură politică liberală, în sensul aici nu numai de refuz al ethosului politic dictatorial, cât mai ales de încrederea în virtuţile dezbaterii libere, comunicării profesionale, criticii neîngrădite, deschiderii faţă de societate şi alte discipline ale cunoaşterii.
SSIR s-a născut în primăvara anului 2001, la Iaşi, iniţial, ca un cerc de studii istoriografice. Motivaţiile transformării sale într-o organizaţie profesională şi de cooperare academică în orizontul istoriografiei trebuie căutate fireşte în contextul intelectual şi instituţional de la sfârşitul anilor nouăzeci şi începutul noului mileniu, atunci când efectul de ruptură, indus de revolta din decembrie 1989 şi mai cu seamă de mişcările anti-totalitare de la începutul anilor nouăzeci începea să se epuizeze. Versiunea nouă a partidului-stat, tocmai se pregătea să controleze din nou societatea, iar în comunitatea academică românească se afla deja în plină restauraţie, atât în ce priveşte conţinutul mesajelor sale intelectuale, cât mai ales în legătură cu revenirea vechilor naţional-comunişti în structurile administrative academice.
|
|