Basarabia şi dilemele sale istorice

comunicat

Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi şi Societatea de Studii Istorice din România (SSIR) organizează conferinţa - dezbatere intitulată Basarabia şi dilemele sale istorice. Aceasta va avea loc joi, 07 mai 2009, începând cu orele 12,00, în amfiteatrul II7.

Manifestarea urmăreşte să propună o perspectivă istorică asupra identităţilor Basarabiei, spaţiu de frontieră situat pe graniţa Imperiului Rus şi la periferia Europei, o lume care a rămas profund tradiţională în plină modernitate. Specificul său s-a construit pornind de la preponderenţa unei societăţi rurale, refractară la noutate, funcţionând în paradigma raporturilor patriarhale. Asupra acestui spaţiu închis s-a acţionat sistematic, sub dominaţie ţaristă, vreme de peste un veac, în direcţia rusificării şi uniformizării administrative, şi apoi în sensul integrării româneşti, prin stimularea apartenenţei la Regatul României, în rândul funcţionarilor şi intelectualilor din perioada interbelică. Cu toate aceste eforturi, teritoriul dintre Prut şi Nistru a continuat să fie mai curând fidel unei viziuni localiste decât apartenenţei la un hegemon unificator. Privită din perspectiva centrelor care au încercat să o subordoneze, Basarabia a rămas un spaţiu de frontieră, insuficient asimilat şi mereu susceptibil de o fidelitate ambiguă. Tocmai caracterul dubitativ al apartenenţei la un nucleu politic şi cultural a determinat puterea comunistă să disloce specificul basarabean prin deportări masive de populaţie românească şi colonizarea cu elemente rusofone. Pornind de la aceste trăsături istorice, Basarabia trăieşte în era post-sovietică o acută criză de identitate, ilustrată prin incapacitatea de a depăşi sfera incertitudinii şi de a face o opţiune fermă din punct de vedere politic şi cultural.

În cadrul acestei manifestări de factură ştiinţifică vor prezenta comunicări trei specialişti reputaţi în istoria Basarabiei: dr. Igor Caşu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie din Chişinău, dr. Andrei Cuşco, cadru didactic la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău şi dr. Flavius Solomon, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi. Prezentările vor fi urmate de discuţii la care sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi.

Societatea de Studii Istorice din România, iniţiatoarea dezbaterii, este o asociaţie profesională înfiinţată în 2003 de un grup de tineri cercetători ieşeni care îşi propune să promoveze valorile istoriografiei occidentale moderne şi să militeze pentru respectarea criteriilor academice universal acceptate. Această dezbatere continuă alte manifestări academice organizate de SSIR.

Data: 
Thursday, 7 May, 2009 - 12:00