Flavius Solomon

Flavius Solomon este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi. Şi-a susţinut doctoratul în 1995, cu o teză privind istoria ecleziastică a Moldovei în Evul Mediu. Ulterior, interesul ştiinţific a cuprins: istoria genezei conştiinţei naţionale în Europa de Est; istoria minorităţilor etnice; istoria relaţiilor internaţionale. A fost bursier al DAAD, Fundaţiei Humboldt şi Imre-Kertész-Kolleg Jena. Este colaborator extern al Institutului de Istorie a Europei de Est şi Sud-Est din Regensburg. În 2011-2013 a fost membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din România (CNCS).

Domenii de interes: 

Istoria ecleziastică în Evul Mediu, istoria genezei conştiinţei naţionale în Europa de Est, istoria minorităţilor etnice, istoria relaţiilor internaţionale.

Afiliere: 
Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Academia Română
Studii: 

1974-1984 – Studii primare şi medii generale în Butuceni, Trebujeni, Ivancea şi Orhei (judeţul Orhei, R. M.).

1984-1985, 1987-1991 (1985-1987 – serviciu militar obligatoriu) – Studii universitare la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova (Chişinău).

Noiembrie 1991-noiembrie 1994 – Doctorand la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Octombrie 1993-august 1994 – Stagiu de doctorat la Südost-Institut din München.

Evoluţie profesională: 

1991 (iulie) – Numit asistent universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova.

1994 (15 august) – Încadrat, pe bază de concurs, asistent cercetare stagiar la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi al Academiei Române.

1995 (1 august) – Promovat, pe bază de concurs, asistent cercetare la acelaşi institut.

1997 (1 octombrie) – Promovat, pe bază de concurs, cercetător ştiinţific la acelaşi institut.

2000 (1 ianuarie) – Promovat, pe bază de concurs, cercetător ştiinţific III la acelaşi institut.

2007 (1 iunie) – Promovat, pe bază de concurs, cercetător ştiinţific II la acelaşi institut

1998-2001 – Profesor invitat la Catedra UNESCO de Studii Sud-Est Europene, Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, cu un curs special despre naţionalism şi minorităţi în Europa de Sud-Est.

2005-2006 – profesor invitat la Universitatea Ludwig Maximilian din München, Institut Student und Arbeitsmarkt, cu un curs special despre istoria României şi a Bulgariei în context sud-est european.

Publicaţii: 

Categorii pe baza criteriilor CNATDCU

Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat.

Politică şi confesiune la început de ev mediu moldovenesc, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2004, 285 p., distinsă cu premiul „Alexandru Xenopol” al Academiei Române.

ISBN: 9737030451, 9789737030450

Carte cu caracter de monografie, sinteză istorică, sau traducere şi îngrijire de text-sursă-istorică, publicată la o editură din străinătate sau din România.

1. Rapoarte diplomatice ruse din România (1888-1898), editori Flavius Solomon, Adrian-Bogdan Ceobanu, Andrei Cuşco, Grigorii Şkundin, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, 459 p.

ISBN: 9786067140873

2. Istoria românilor şi universală. Manual pentru clasa a XII-a (Igor Caşu, Igor Şarov, Virgil Pâslariuc, Flavius Solomon, Pavel Cerbuşcă), Chişinău, Editura Cartier, 2013.

ISBN: 9789975798433

3. Identitate etnică şi minorităţi în Republica Moldova. O bibliografie, Iaşi, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol” 2001, 200 p.

ISBN: 9738108012, 9789738108011

Antologie/crestomaţie de texte; traducerea unei cărţi aparţinând patrimoniului cultural universal; coordonare de volum colectiv.

  1. 130 ani de relaţii diplomatice germano-române (1880-2010) / 130 Jahre deutsch-rumänische diplomatische Beziehungen (1880-2010). Supliment al Anuarului Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, XLIX, 2012, ed. Flavius Solomon & Peter Mario Kreuter, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2012, 234 p.

ISSN – L: 1454-6434

  1. Vorbild Europa und die Modernisierung Mittel- und Südosteuropas. Hrsg. von Flavius Solomon, Krista Zach, Juliane Brandt. Münster, LIT-Verlag, 2009, 312 p.

ISBN: 9783825808808, 3825808807

  1. Migration im südöstlichen Mitteleuropa. Auswanderung, Flucht, Deportation, Exil im 20. Jahrhundert, hrsg. von Krista Zach in Zusammenarbeit mit Flavius Solomon und Cornelius R. Zach, München, IKGS Verlag 2005, 388 p.

ISBN: 3980888371, 9783980888370

  1. Ethnic Contacts and Cultural Exchanges North and West of the Black Sea. From the Ottoman Conquest to the Present, edited by Flavius Solomon and Alexandru Zub, Iaşi, Trinitas, 2005, 315 p.

ISBN: 973783450X, 9789737834508

  1. Südosteuropa im 20. Jahrhundert. Ethnostrukturen, Identitäten, Konflikte, Hrsg. von Flavius Solomon, Alexander Rubel und Alexandru Zub, Konstanz, Hartung-Gorre Verlag 2004; Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza” 2004, 255 p.

ISBN: 973703046X, 9789737030467, 3896499459, 9783896499455

  1. Sovietization in Romania and Czechoslovakia. History, analogies, consequences, edited. by Alexandru Zub and Flavius Solomon, Iaşi, Editura Polirom 2003, 240 p.

ISBN: 9736814262, 9789736814266

  1. Punţi în istorie. Studii româno-germane, volum editat de Cătălin Turliuc şi Flavius Solomon, Iaşi, Editura Cantes 2001, 179 p.

ISBN: 9738173221, 9789738173224

  1. Basarabia. Dilemele identităţii, volum editat de Flavius Solomon şi Alexandru Zub, Iaşi, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol” 2001, 329 p.

ISBN: 9739135994, 9789739135993

  1. Confesiune, Societate, Naţiune (= „Xenopoliana”, VII, 1999, nr. 3-4).

ISSN: 1223-9941

  1. I. D. Ştefănescu (1886-1981), volum editat de Flavius Solomon şi Alexandru Zub, Iaşi, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, 1997, 250 p.

ISBN: 9730004161, 9789730004168

Studii în reviste din baze de date recunoscute, sau clasificate CNCS categoriile A sau B, ori publicate în volume colective la edituri cu prestigiu internaţional sau clasificate CNCS în categoriile A sau B.

  1. În căutarea unei dinastii sau a unei republici. România în proiecţiile postbelice ale Puterilor Centrale şi ale Rusiei Sovietice, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca” Series Historica, 2014, p. 269-280.

ISSN 1584-4390

  1. Rapoarte diplomatice ruse din România (1888-1898). Studiu introductiv, în Rapoarte diplomatice ruse din România (1888-1898), editori Flavius Solomon, Adrian-Bogdan Ceobanu, Andrei Cuşco, Grigorii Şkundin, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, p. 17-48. (în colaborare cu Andrei Cuşco).

ISBN: 9786067140873

  1. Die Moldau, în Das Südosteuropa der Regionen, hrsg. von Oliver Jens Schmitt, Michael Metzeltin, Wien, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, 2014.
  2. Oraşul – atelier, vitrină şi promotor al modernizării. Europa şi Imperiul habsburgic în comparaţie, în „Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica”, vol. 10, 2013, p. 137-150.

ISSN: 15843165

  1. Relaţiile româno-germane în istoriografia română, în  „Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol”, XLIX, 2012, Supliment 130 ani de relaţii diplomatice germano-române (1880-2010) / 130 Jahre deutsch-rumänische diplomatische Beziehungen (1880-2010), ed. de Flavius Solomon & Peter Mario Kreuter, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2012, p. 7-20.

ISSN, ISSN-L: 14546434

  1. Румынские социалисты и проблемы войны и мира на Балканах. 1910-1916 гг., în Человек на Балканах накануне и во время Балканских войн (1912-1913), ответственные редакторы Р.П. Гришина, А.Л. Шемякин, Москва, RAH / РАН [Editura Academiei Ruse de Ştiinţe], 2012, p. 241-252.

ISBN: 105757602538

  1. Un diplomat al revoluţiei. Cristian Racovski şi social-democraţia rusă în 1917, în Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, vol. 6, coordonatori: Vasile Ciobanu, Flavius Solomon, Sorin Radu, Cluj-Napoca, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale; Editura Kriterion, 2011, p. 269-281.

ISBN: 9786068377001, 9789732610497

  1. Vom Abendland zum Morgenland. Orthodoxe und Katholiken in der Moldau im Mittelalter, în Matthias Corvinus und seine Zeit. Europa am Übergang vom Mittelalter zur Neuzeit zwischen Wien und Konstantinopel, hrsg. v. Christian Gastgeber et all., Wien, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften ,2011, pp. 71-76.

ISBN: 9783700168911, 3700168918

  1. Национальные государства и национальные меньшинства в постверсальской  Европе, în Версальско-вашингтонская международно-правовая система: зарождение, развитие, кризис, отв. ред. Сергеев Евгений Юрьевич, Москва, Институт Всеобщей Истории Российской Академии Наук, RAH / РАН [Editura Academiei Ruse de Ştiinţe], 2010, p. 100-125.

ISBN: 9785940673316

  1. Das europäische Vorbild und die Urbanisierung in Südosteuropa am Ende des 19. und zu Beginn des 20. Jahrhunderts, în Vorbild Europa und die Modernisierung in Mittel- und Südosteuropa, hrsg. von Flavius Solomon, Krista Zach, Juliane Brandt, Münster, LIT Verlag, 2009, p. 71-86.

ISBN: 9783825808808, 3825808807

  1. Die katholische Kirche im Fürstentum Moldau in der zweiten Hälfte des 14. und Anfang des 15. Jahrhunderts, în Sacri canones servandi sunt. Ius canonicum et status ecclesiae saeculis XIII-XV, ed. by Pavel Krafl, Praha, Historický ústav AV ČR, Akademie věd České republiky [Editura Academiei Cehe de Ştiinţe], 2008, p. 180-189.

ISBN: 9788072861217, 8072861212

  1. Comunism şi minorităţi etnice în România după cel de-al doilea război mondial, în „Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol““, t. XLV, 2008, p. 157-167.

ISSN: 12213705

În limba germană: Kommunismus und ethnische Minderheiten in Rumänien nach dem Zweiten Weltkrieg, în Europa im Wandel. Literatur, Werte und Europäische Identität. Dokumentation der Internationalen Fachtagung der Konrad-Adenauer-Stiftung, der Andrássy-Universität und der ELTE-Universität Budapest, 3.-6. März 2005 in Budapest, hrsg. von Michael Braun, Birgit Lermen, Lars Peter Schmidt, Klaus Weigelt. Sankt-Augustin, Konrad-Adenauer-Stiftung e. V. 2005, p. 91-111.

  1. Găgăuzii din Basarabia: schiţă istorică şi evoluţii demografice, în Om şi societate. Studii de istoria populaţiei României în sec. XVII-XXI, volum coordonat de Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Corneliu Pădurean, Cluj, Editura Presa Universitară Clujeană, 2007, p. 435-444.

ISBN: 9789736106149, 9736106144

  1. Politica etnoculturală a URSS şi „naţiunea moldovenească“, în Naţiunea română. Idealuri şi realităţi istorice. Acad. Cornelia Bodea la 90 de ani, volum îngrijit de Alexandru Zub, Venera Achim, Nagy Pienaru, Bucureşti, Editura Academiei Române 2006, p. 377-384

ISBN: 9732713569, 9789732713563

  1. Die Umsiedlung “heim ins Reich” von 1940. Erinnerungen und Lebensberichte Deutscher aus Bessarabien, în Deutsche und Rumänen in der Erinnerungsliteratur. Memorialistik aus dem 19. und 20. Jahrhundert als Geschichtsquelle, Hrsg. Von Krista Zach in Verbindung mit Cornelius R. Zach, München, IKGS Verlag 2005, p. 205-216.

ISBN: 3980985105, 9783980985109

  1. Verträge über Bevölkerungsaustausch und –verschiebungen in Mittel- und Südosteuropa in der ersten Hälfte des 20. Jahrhunderts, în  Migration im südöstlichen Mitteleuropa. Auswanderung, Flucht, Deportation, Exil im 20. Jahrhundert, Hrsg. von Krista Zach mit Flavius Solomon und Cornelius R. Zach, München, IKGS Verlag 2005, p. 69-86.

ISBN: 3980888371, 9783980888370

  1. Die Slawen und die orthodoxe Kirche in der Moldau und in der Walachei Ende des 14. und Anfang des 15. Jahrhunderts, în Südosteuropa. Von vormoderner Vielfalt und nationalstaatlicher Vereinheitlichung. Festschrift für Edgar Hösch, Hrsg. von Konrad Clewing und Oliver Jens Schmitt, München, R. Oldenbourg Verlag 2005, p. 119-131.

ISBN: 9783486578881 348657888X

  1. Ethnic minorities in the history textbooks from Republic of Moldova, în We and our neighbours. The majority and the minorities in the recent history textbooks in Romania, Bulgaria and Hungary. With the case study: Republic of Moldova, edited by Mihai Manea, Bucureşti, Humanitas Educational 2004, p. 95-101.

 ISBN: 9736890090, 9789736890093, 9738693535, 9789738693531

  1. Die ethnokulturelle Politik der UdSSR und die “moldauische Nation”, în Südosteuropa im 20. Jahrhundert. Ethnostrukturen, Identitäten, Konflikte, Hrsg. von Flavius Solomon, Alexander Rubel und Alexandru Zub, Konstanz, Hartung-Gorre Verlag 2004; Iaşi, Editura Universităţii Al. I. Cuza, 2004, p. 131-146.

ISBN: 973703046X, 9789737030467, 3896499459, 9783896499455

  1. The situation of the ethnic minorities in the Eastern and South-Eastern Europe during the first two decades of “popular democracy, în Sovietization in Romania and Czechoslovakia. History, analogies, consequences, edited by Alexandru Zub and Flavius Solomon, Iaşi, Editura Polirom 2003, p. 189-196.

ISBN: 9736814262, 9789736814266

  1. Auf der Suche nach Identität. Die ethno-kulturellen Auseinandersetzungen in der Republik Moldau, în „Südosteuropa. Zeitschrift für Politik und Gesellschaft” (München, Regensburg), 2002, 7-9, p. 449-464.

ISSN: 0722-480X

  1. Die Rumänen und das Europa des Mittelalters, în Rumänien in Europa, hrsg. von Alexander Rubel, Konstanz, Hartung-Gorre Verlag 2002, p. 15-31.

ISBN: 3896497715, 9783896497710, 9738243424, 9789738243422

  1. Das Abendland und die Rumänen. Eine historisch-religiöse Perspektive, în Okzidentbilder: Konstruktionen und Wahrnehmungen, hrsg. von Ute Dietrich und Martina Winkler, Leipzig, Leipziger Universitätsverlag 2000, p. 173-184.

ISBN: 3934565255, 9783934565258

  1. Identität und Alterität in einer Transformationsgesellschaft: Die Republik Moldova în Im Dialog: Rumänische Kultur und Literatur, hrsg. von Mircea Anghelescu und Larisa Schippel, Leipzig, Leipziger Universitätsverlag 2000, p. 71-77.

ISBN: 3934565581 9783934565586

  1. Between Europe and Tradition: Church and Society in Orthodox Eastern Europe, în „Religion, State, & Society” (Oxford, Keston Institute), 26 (1998), 2 (June), p. 101-110.

ISSN: 0963-7494 (Print), 1465-3974 (Online)

  1. Schismă şi unitate creştină în prima jumătate a secolului XV. Cazul moldovenesc, în „Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol” (Iaşi), XXXIII, 1996, p. 133-146.

ISSN: 0074039

  1. Imaginea lumii Evului Mediu la Aron Gurevic, în „Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol“ (Iaşi), XXXII, 1995, p. 399-403

ISSN: 0074039

  1. Dominaţie politică şi structuri confesionale în Moldova de Jos la vremea întemeierii statului, în „Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol“ (Iasi), XXXI, 1993, p. 237-252.

ISSN: 0074039

Studii în reviste științifice peer-review, în volume de studii prezente în 10 biblioteci publice, universitare sau ale unor foruri academice de profil, sau în volume ale unor conferinţe.

  1. Relaţiile româno-sovietice la începutul anilor 1920: noi surse documentare şi direcţii de cercetare, în Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XIX-XX, vol. V, ed. Sorin Radu, Vasile Ceobanu, Sibiu, Editura Tehno Media, 2010, p. 25-40.

ISBN: 9786068030845

  1. Ruşii din Basarabia şi Republica Moldova. Evoluţii demografice şi organizare, în Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, vol. IV, coordonatori Vasile Ciobanu, Sorin Radu, Sibiu, Techno, p. 31-46.

ISBN: 9786068030531

  1. Basarabia sub administraţie ţaristă. Consideraţii privitoare la evoluţia etno-demografică, în Secvenţe din trecut. Studii de istorie şi de relaţii internaţionale, volum coordonat de Adrian Viţălaru şi Iulian Gherca Munteanu, Iaşi, Editura Performantica, 2009, p. 13-21.

ISBN: 9789737306425

  1. Presa germană din Basarabia în anii 1918-1940, în Frontierele spaţiului românesc în context european, ed. Sorin Sipos, Mircea Brie, Florin Sfrengeu, Ion Gumenîi, Oradea, Chişinău, 2008, p. 294-300.

ISBN: 9789737595591, 9737595599, 9789975940702, 9975940706

  1. O paralelă posibilă: Identitatea naţională la ucraineni şi români, în RO-MD/Moldova în două scenarii. O publicaţie a Centrului pentru Artă Contemporană – KSAK, ed. Ştefan Rusu, Chişinău, 2008, p. 85-90.

ISBN OCLC: 717104740

  1. Grigore Ţamblac: repere biografice, istorice şi literare, în Studia in honorem Pavel Cocârlă. Studii de istorie medie şi modernă, volum editat de Igor Ojog, Igor Şarov şi Valentin Tomuleţ, Chişinău, Cartdidact, 2006, p. 29-41.

ISBN:     9789975940009, 9975940005

  1. Ortodoxie şi catolicism în spaţiul extracarpatic în evul mediu. Observaţii pe marginea unei relaţii conflictuale, în Istorie şi societate în spaţiul est-carpatic (secolele XIII-XX), volum editat de Dumitru Ivănescu şi Marius Chelcu, Iaşi, Junimea 2005, p. 43-52.

ISBN: 9733710733, 9789733710738

  1. Comunităţile evreieşti din Basarabia/ Republica Moldova în secolele XIX-XX. Evoluţii demografice şi organizare, în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae” (Iaşi), IX, 2005, p. 106-134.

ISSN:1224-8789

  1. Mitropoliţii greci ai Moldovlahiei în prima jumătate a secolului XIV, în Interferenţe româno-elene (secolele XV-XX), volum editat de Leonidas Rados, Iaşi, Fundaţia Academică A. D. Xenopol 2004, p. 7-20.

ISBN: 973858969X

  1. Legislaţie şi dispută lingvistică în Estonia şi Republica Moldova. Studiu comparativ, în Limba şi literatura română în spaţiul etnocultural dacoromânesc şi în diasporă, volum editat de Ofelia Ichim şi Florin-Teodor Olariu, Iaşi, Editura Trinitas 2003, p. 105-109.

ISBN: 9738179793 9789738179790

  1. De la RSSM la Republica Moldova. Identitate etnică şi politică, în Basarabia. Dilemele identităţii, hrsg. von Flavius Solomon und Alexandru Zub, Iaşi, Fundaţia Academică A. D. Xenopol 2001, p. 73-82.

ISBN: 9739135994, 9789739135993

  1. Reflectarea crizei Berlinului (iulie - august 1961) în presa sovietică, în Punţi în istorie. Studii româno-germane, volum editat de Cătălin Turliuc şi Flavius Solomon, Iaşi, Editura Cantes 2001, p. 137-148.

ISBN: 9738173221, 9789738173224

  1. Istorie şi identitate la slavii de sud. Croaţii şi sârbii, în “Xenopoliana” (Iaşi), VIII, 2000, nr. 1-2, p. 105-115.

ISSN: 12239941

  1. Marele cnezat lituanian şi începuturile organizării ecleziastice în Ţara Moldovei, în Romanitate şi românitate la nord de Balcani, Chişinău, Cartdidact 2000, p. 65-68.

ISBN: 9975940315, 9789975940313

  1. Episcopia Cumaniei - Episcopia Milcoviei. Două episoade din istoria relaţiilor româno-maghiare, în Studii istorice româno-ungare, volum editat de Lucian Nastasă, Iaşi, Fundaţia Academică A. D. Xenopol, 1999, p. 7-18.

ISBN: 9739135765 9789739135764.

  1. Naţiune şi confesiune în Balcani. Trei cazuri slave, în “Xenopoliana” (Iaşi), VII, 1999, nr. 3-4, p. 22-35.

ISSN: 12239941

  1. Das moldauische Fürstentum und das Problem der christlichen Einheit (Ende 14./Anfang 15 Jh.), în Church and Society in Central and Eastern Europe, edited by Maria Crăciun and Ovidiu Ghitta, Cluj-Napoca, European Studies Foundation Publishing House 1998, p. 136-155.

ISBN: 9739826857 9789739826853

  1. De la istoria ţării la istoria satului: cazul Portăreştilor din Trebujeni, în “Arhiva Genealogică” (Iaşi), V (X) (1998), 3-4, p. 53-59. Ascensiune şi decădere a neamului: cazul Familiei Mihulet (Mihulescu), în „Arhiva Genealogică“ (Iaşi), III (VIII), 1996, nr. 3-4, p. 275-282.

ISSN: 0024-3523

  1. Completări la genealogia familiei Hăjdău, în „Arhiva Genealogică“ (Iaşi), II (VII), 1995, nr. 1-2, p. 91-102.

ISSN: 0024-3523

  1. Mănăstirile ortodoxe moldovene până la mijlocul secolului al XV-lea. Organizare şi proprietăţi, în „Teologie şi Viaţă“ (Iaşi), IV (LXX), 1994, nr. 8-10, p. 18-26.

ISSN: 2285-5564

Alte lucrări

  1. Armenier, în Enzyklopädie des europäischen Ostens (https://claroline.uni-klu.ac.at/eeo/index.php/Armenier). (16 p.).
  2. Chişinău, în Enzyklopädie des europäischen Ostens (https://claroline.uni-klu.ac.at/eeo/index.php/Chi%C5%9Fin%C4%83u). (3 p.)
  3.  Kilija, în  Enzyklopädie des europäischen Ostens (https://claroline.uni-klu.ac.at/eeo/index.php/Kilija). (2 p.)
  4. Pruth (Fluss), în Enzyklopädie des europäischen Ostens (https://claroline.uni-klu.ac.at/eeo/index.php/Pruth_%28Fluss%29). (2 p.)
  5. Die Republik Moldau und ihre Minderheiten (Länderlexikon), în  Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg). (110 p.).
  6. Transnistrien und seine Minderheiten,  în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg). (18 p.).
  7. Bulgaren in der Moldau, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg). (8 p.).
  8. Juden in Bessarabien (1812–1940/44) und in der Republik Moldau (1940/44–2004), în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg). (24 p.).
  9. Russen in der Moldau, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg). (22 p.).
  10. Die Ukrainer in der Moldau, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg). (9 p.).
  11. Quellen zu Minderheitenproblematik in der Republik Moldau, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (Ethnodoc, München-Regensburg) (270 documente referitoare la problematica naţională şi a minorităţilor etnice din Basarabia/ Republica Moldova însumând peste 1500 p.).
  12. Rusia Roşie şi Podolia şi începutul organizării armenilor din Moldova, în „Lumea carpatică. Revistă de cultură şi civilizaţie tradiţională” (Suceava), 2 (8), 2004,  p. 25-30.

Hărţi

Stadtbevölkerung in der Republik Moldau 1989, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (în colaborare cu Veronika Hofinger).

Republik Moldau 1989: Ethnische Zusammensetzung der Bevölkerung – Bulgaren, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (în colaborare cu Veronika Hofinger).

Republik Moldau 1989: Ethnische Zusammensetzung der BevölkerungGagausen, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (în colaborare cu Veronika Hofinger).

Republik Moldau 1989: Ethnische Zusammensetzung der Bevölkerung – Moldauer (Rumänen), în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (în colaborare cu Veronika Hofinger).

Transnistrien 1989: Ethnische Zusammensetzung der Bevölkerung – Moldauer (Rumänen), în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (în colaborare cu Veronika Hofinger).

Republik Moldau 1989: Ethnische Zusammensetzung der Bevölkerung –Ukrainer, în Ethnodoc-Datenbank für Minderheitenforschung in Südostosteuropa (în colaborare cu Veronika Hofinger).

Comunicări: 

În străinătate:

1. Staat – Kirche – Konfessionen in der Moldau und der Walachei im 15. und 17. Jahrhundert. Mittel und südosteuropäischer Zusammenhang. Stipendiatentreffen der Konferenz der Deutschen Akademien der Wissenschaften, Mainz, 2-3 mai 1996.

2. Between Europe and Tradition. Church and Society in Orthodox Eastern Europe. La conferinţa Heart and Soul for Europe, Driegergen, Olanda, 17-20 aprilie 1997.

3. Rumänien und der Okzident. Eine historisch-konfessionelle Perspektive. Conferinţa Okzidentbilder. Konstruktionen und Wahrnehmungen. Universitatea din Leipzig, 27-29 noiembrie 1998.

4. Die Umsiedlung „Heim ins Reich” von 1940. Erinnerungen und Lebensberichte Deutscher aus Bessarabien. Conferinţa Deutsche und Rumänen in der Erinnerungsliteratur, octombrie 1999.

5. Die Beziehungen zwischen Rumänien und der Republik Moldova seit der Wende 1989: Politische und kulturele Perspektive. Conferinţă individuală la Forschungs- und Gedenkstätte Normannenstrasse, Berlin, 27 noiembrie 2000

6. Die Berlin-Krise vom Juli-August 1961 in der Sowjetpresse. Conferinţă individuală, Osteuropa Zentrum, Berlin, 13 august 2001.

7. Datenbank Ethnische Minderheiten in der Republik Moldau. Workshop Bibliographie der ethnischen Gruppen Südosteuropas. München, Südost-Institut. 13-14 iunie 2002.

8. Die ethnodemographischen Entwicklungen in Bessarabien und in der Republik Moldau 1812-2004. Simpozion internaţional Ethnische Minderheiten im Geschichtsschulbuch. Workshop für Schulbuchautoren aus der Republik Moldau. Braunschweig (Germania), 17-22 februarie 2004.

9. Minorităţile etnice în manualele de istorie din Republica Moldova. Seminar internaţional We and the Others. Ethnic minorities in the  textbooks of national history. Chişinău, 19-23 aprilie 2004.

10. Vom Abendland zum Morgenland. Katholiken und Orthodoxe in der Moldau und in der Walachei im Mittelalter. Simpozion internaţional Religions- und Kulturgeschichtsschreibung im Donauraum. Forschungsstand, Initiativen, Methoden, Theorien. Freudenstadt (Germania), 15-19 septembrie 2004.

11. Kommunismus und die ethnischen Minderheiten in Rumänien nach dem Zweiten Weltkrieg. Conferinţa Literatur, Werte und Europäische Identität (Europa im Wandel). Conferinţă organizată la Budapesta de către Konrad Adenauer Stiftung şi Universitatea Andrássy, 3-6 martie 2005.

12. Zur Geschichte und Bedeutung der Stadt Chişinău – la Regionaltreffen der DAAD-Lektorinnen und Lektoren in der Republik Moldau, Rumänien, Ukraine. Reuniune regională a lectorilor DAAD. Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău, 6-9 aprilie 2005.

13. Ethnische und demographische Struktur Bessarabiens bzw. der Moldau, XIX-XX. Jh. - la Forum România/Rumänien III. Simpozion organizat de Österreichisches Ost- und Südosteuropa-Institut. Viena, 20-21 octombrie 2005.

14. Conferinţa individuală Rumänien – în cadrul seriei de prelegeri Länder am Schwarzen Meer – ihre politische und wirtschaftliche Situation, organizată de Landesarbeitsgemeinschaft Bayern für Ostkunde im Unterricht. München, 12 noiembrie 2005.

15. Die Russen in Bessarabien und in der Republik Moldau. Abriss einer 200-jährigen Geschichte - Cultural Awareness: Facing Differences and Similarities – la conferinţa interdisciplinară maghiaro-română Cultural Recollection at the Range of the Carpathians. Debrecen, 24 noiembrie 2005.

16. Republik Moldau. Zwischen Geschichte und Gegenwart. Prelegere susţinută pe data de 22 februarie 2006 la Bayerische Ostgesellschaft München.

17. Ethnische Identitäten und Konflikte in einer Transformationsgesellschaft: die Republik Moldau. Prelegere susţinută pe data de 26 aprilie 2006 la Institut für  Geschichte und Ethnologie al Universităţii Leopold-Franzen din Innsbruck (Austria).

18. Die verspäteten Nationsbildungen in Südosteuropa am Beispiel der Republik Moldau. Prelegere susţinută pe data de 18 mai  2006 la Institut für Osteuropäische Geschichte der Universität Wien.

19. Die ethnischen Minderheiten in Mittel- und Südosteuropa, 1918-1940. Comunicare susţinută la conferinţa privind manualele şcolare din Republica Moldova. 14-16 decembrie 2006, Georg-Eckert Institut, Braunschweig, Germania

20. Die Region Moldau in der rumänischen und russischen Geschichte. Comunicare susţinută pe data de 1 octombrie la simpozionul internaţional 100 Jahre Institut für Osteuropäische Geschichte der Universität Wien, Viena 1-2 octombrie 2007.

21. Urbanizare şi identitate etnică în Europa de Sud-Est la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX. Comunicare susţinută pe data de 26 octombrie 2007 la conferinţa Colaborarea dintre tinerii istorici din România şi Republica Moldova:  între deziderat şi realitate, Chişinău, 26-27 octombrie 2007.

22. Die historische Region Moldau. Dezbaterea Südosteuropa der Regionen. Viena, 29 septembrie 2008, organizator: Balkan-Kommission der Österreichischen Akademie der Wissenschaften.

23. Sursele istoriei creştinismului la români în secolele XIII-XIV: documente scrise şi vestigii arheologice. La conferinţa foştilor bursieri DAAD, Chişinău, 13 octombrie 2009.

24. O paralelă posibilă: identitatea naţională la ucraineni şi români. Seminarul RO/MD Moldova în două scenarii. Chişinău, 25-26 octombrie 2008, organizatori: Centrul pentru Artă Contemporană – KSAK Chişinău, în parteneriat cu Asociaţia Vector Iaşi.

25. Etnicitate şi politică în Republica Moldova: 1988-1991. La simpozionul internaţional 20 de ani de la Căderea Zidului din Berlin: Influenţe şi Consecinţe asupra Europei de Est, organizat de Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Chişinău 5-7 noiembrie 2009.

26. Die Moldau. Conferinţa internaţională  Südosteuropa der Regionen. Viena, 15-17 martie 2010; Organizator: Balkan-Kommission der Österreichischen Akademie der Wissenschaften.

27. Revoluţia mondială versus statul naţional. Cristian Rakovski şi România. Simpozionul internaţional Istorie, Cultură şi Civilizaţie în Europa de Sud-Est. Chişinău, 21-23 aprilie 2010. Organizator: Asociaţia naţională a tinerilor istorici din Republica Moldova.

28. Christian Rakovsky and the Formation of the Soviet-Romanian relations. Simpozionul internaţional Word War I and the Modern World. Moscova, 25-27 mai 2010. Organizator: Asociaţia Istoricilor Primului Război Mondial din Federaţia Rusă.

29. Diplomaţia sovietică şi chestiunea Basarabiei în primii ani de după 1918: discurs politico-diplomatic, raţiuni ideologice,  argumente istorico-identitare. Simpozionul internaţional Românii între frontiere imperiale. Organizator: Universitatea de Stat din Chişinău. Chişinău, 15-16 octombrie 2010.

30. Румынские социалисты и проблемы войны и мира на Балканах, 1910-1916 гг., la conferinţa Модернизация и война. Человек на Балканах накануне и во время Балканских войн (1912-1913). Moscova, Institutul de Slavistică, 26 – 27 aprilie 2011.

31. Der Beitrag der Wissenschaft zur Entwicklung der Zivilgesellschaft in Südosteuropa, la conferinţa Internationales Symposium des donumenta Netzwerks, Regensburg, 20 – 22 octombrie 2011.

32. Imperiul Rus şi „naţiunile” sale (cazul Basarabiei), la conferinţa Tratatul de pace de la Bucureşti din 1812 şi impactul lui asupra istoriei românilor. 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, Chişinău, 26-27 aprilie 2012.

33. De la emancipare naţională la lupta de clasă. Cristian Racovski şi chestiunea Basarabiei, la simpozionul internaţional Basarabia - 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale, Chişinău – Iaşi, 14 – 16 mai 2012.

34. The Moldavian Principality within the Ottoman Political System: Historiographical Continuities and Ruptures, la conferinţa Comparisons of Empires in ‚Spaces in Between‘. The Southern Caucasian Region and the Historic Moldova between the Russian, Ottoman, Persian, and Habsburgs Empires, Istanbul, 30 septembrie – 1 octombrie, 2013.

35. Prelegerea individuală Rumänien und der Kriegsausbruch, la Facultatea de Istorie (Institutul de Istorie a Europei de Est şi Sud-Est), Universitatea din Viena, 16 iunie 2014.

36. Prelegerea individuală Krieg, Nation und politische Radikalisierung. Die rumänische Sozialdemokratie 1913-1918, la Imre-Kertesz-Kolleg, Universitatea din Jena, 22 septembrie 2014.

În țară:

1. Ascensiune şi decădere a neamului: cazul familiei Mihuleţ (Mihulescu). La Al VI-lea Simpozion de Studii Genealogice, Iaşi, 10-13 mai 1995.

2. Imagologie şi alteritate în studiile lui Aaron Gurevič. Zilele Academice Ieşene. Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iaşi, 5-8 octombrie 1995.

3. Schismă şi unitate creştină în prima jumătate a secolului al XV-lea. Cazul moldovenesc. Conferinţa Institutul de Istorie din Cluj-Napoca. 75 ani de la înfiinţare, Cluj-Napoca, 18-19 octombrie 1995.

4. Episcopia Cumaniei – Episcopia Milcoviei. Două episoade din istoria relaţiilor româno-maghiare. Conferinţa româno-maghiară Manualul de istorie ca instrument în relaţiile interetnice, Iaşi, 10-12 aprilie 1997.

5. De la istoria ţării la istoria satului: cazul Portăreştilor din Trebujeni. Al VIII-lea Congres de Studii Genealogice, Iaşi, 8-11 mai 1997.

6. Complementaritate şi divergenţe în istorie. Masă rotundă. Conferinţa Dinspre Europa Centrală şi de Est spre Europa. Băile Tuşnad, 19-26 iulie 1998.

7. Die Umsiedlung „Heim ins Reich” von 1940. Erinnerungen und Lebensberichte Deutscher aus Bessarabien. Conferinţa Deutsche und Rumänen in der Erinnerungsliteratur, Iaşi, octombrie 1999.

8. Anexarea Basarabiei la U.R.S.S (1940). Perspectiva etnicilor germani. Conferinţa internaţională Istoria relaţiilor internaţionale. Cu o secţiune specială Relaţii româno-germane în sec. XIX-XX, Iaşi, 18-20 mai 2000.

9. Putere politică – autoritate ecleziastică. Întemeierea Moldovei din perspectiva istoriei bisericeşti. Simpozionul Ţările Româneşti şi întemeierea Principatelor. Organizat de Centrul de Studii Româneşti (Iaşi), Centrul de Studii Transilvane (Cluj), Iaşi, 22-23 septembrie 2000.

10. Acorduri privind schimburile de populaţie în Europa Centrală şi de Sud-Est. Prima jumătate a secolului XX.  Simpozionul internaţional Mişcări de populaţie în Europa de Sud-Est. Emigrări - strămutări - refugieri - deportări în spaţiul carpato-dunărean în secolul XX. Iaşi, 13-15 septembrie 2001.

11. Minorităţile etnice în „democraţiile populare“ din Europa de Est. Simpozionul internaţional Sovietizarea Românie şi Cehoslovaciei: istorie, analogii, consecinţe. Iaşi, 21-22 octombrie 2001.

12. Români“ - „moldoveni“ în discursul politic din Republica Moldova. Simpozionul internaţional Republica Moldova în căutarea identităţii. Iaşi-Chişinău, 8-11 octombrie 2001.

13. Românii şi Europa în Evul Mediu. Centrul Goethe Iaşi. Seria de prelegeri Românii şi Europa. Octombrie-noiembrie 2001.

14. La situation des langues minoritaires dans l’espace ex-soviétique européen, 8th International Conference on Law and Language, Iaşi, Universitatea „M. Kogălniceanu“, 24-26 iunie 2002.

15. Secondo l’esempio dei „Santi Re e Principi“: L’ecclesia di Roma e la societa moldava. Conferinţa româno-italiană „La cultura romena tra l’Occidente e l’Oriente: gli umanesimi greco-bizantino, latino e slavo, Iaşi, 21-22 mai 2004.

16. Discurs identitar şi diplomaţie. Relaţiile dintre Republica Moldova şi România în anii 2001-2004. A V-a conferinţă internaţională „1939-1964: istorie şi actualitate”, Constanţa 21-23 mai 2004.

17. Ortodoxie şi catolicism la început de ev mediu moldovenesc. Simpozionul internaţional Spaţiul românesc între Orient şi Occident: Interferenţe politice, culturale şi religioase. Iaşi, 8-9 octombrie 2004.

18. Interferenţe confesionale moldo-haliciano-lituaniene în a doua jumătate a secolului XIV – prima jumătate a secolului XV - simpozionul Contacte etnice şi interferenţe culturale la nordul şi vestul Mării Negre de la colonizarea greacă până în zilele noastre, desfăşurat în cadrul Programului CERES, Proiect 3-83 cu tema Spaţiul est-carpatic – zonă de convergenţă culturală din preistorie până în timpurile moderne. Iaşi, 12-17 iunie 2005.

19. Oraşul în Europa Centrală, de Est şi Sud-Est la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX: asemănări şi diferenţe – la simpozionul internaţional  Modelul european şi modernizarea Europei Centrale şi de Sud-Est. Iaşi, 22-23 septembrie 2005.

20. Die deutschsprachige Presse Bessarabiens bis 1940. Comunicare susţinută la conferinţa internaţională Deutschsprachige Öffentlichkeit und Presse in Mittel- und Südosteuropa (1848-1948), Iaşi, 1-5 noiembrie 2006. Organizată de către Catedra de Limbă Germană a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Alexander von Humboldt-Stiftung.

21. Minorităţile etnice din Republica Moldova – între reglementări internaţionale şi practici interne. Comunicare susţinută la conferinţa internaţională Românii din afara graniţelor ţării. Evoluţie istorică şi situaţie prezentă în contextul integrării României în Uniunea Europeană, Iaşi-Chişinău, 8-12 noiembrie 2006. Organizată de Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” Iaşi, Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău.

22. Die Stadt als geistiger Raum: Europa, die Habsburgermonarchie und Siebenbürgen im Vergleich. Comunicare susţinută la simpozionul internaţional Der kleine und der große Lebensraum. Siebenbürgen und die Habsburgermonarchie 1848-1918. Cluj, 7-10 iunie 2007.

23. Die Urbanisierung in der zweiten Hälfte des 19. – Anfang des 20. Jahrhunderts. Rumänien im regionalen Kontext. Comunicare susţinută pe data de 25 septembrie, la Sommerakademie des DFG-Graduiertenkollegs, Iaşi, 23-30 septembrie 2007.

24. Vom Abendland zum Morgenland. Orthodoxe und Katholiken in der Moldau im Mittelalter. Simpozionul Between Worlds: Matthias Corvinus and his Time. Cluj-Napoca, 23-26 octombrie 2008, organizatori: Academia Română, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

25. Conferinţa internaţională Transilvania în toamna anului 1918 şi Unirea cu România. Realităţi interne şi context internaţional, Cluj-Napoca, 19-21 noiembrie 2008, organizatori: Academia Română – Centrul de Studii Transilvane; Universitatea “Babeş-Bolyai” – Facultatea de Teologie Ortodoxă.

26. Politică şi identitate etnică în Republica Moldova. Conferinţa internaţională Identitate românească în context european. Cluj-Napoca, 28-30 noiembrie 2008, organizator: Centrul de Analiză Politică, Universitatea “Babeş-Bolyai”.

27. Basarabia la mijlocul secolului XIX: demografie şi etnicitate. La Simpozionul internaţional Unirea Principatelor Române – 150, organizator Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional Moldova. Muzeul Unirii, 16-17 ianuarie 2009.

28. Mişcarea naţională din Basarabia în context imperial rus. La simpozionul internaţional Despre Basarabia şi Marea Unire, Iaşi, Muzeul Unirii, 27 martie 2009.

29. Urbanizarea în guberniile de vest ale Imperiului Rus (sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX). Comunicare susţinută la şedinţa de comunicări de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, 30 aprilie 2009.

30. Identitate regională şi naţională. În cadrul dezbaterii Basarabia şi dilemele sale istorice. Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi şi Societatea de Studii Istorice din România (SSIR), 7 mai 2009.

31. Consideraţii privind începuturile organizării Bisericii ortodoxe la romani (implicaţii externe). La simpozionul internaţional Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în secolole XIII-XIV. Ştiri şi interpretări noi, organizat de Comisia română de istorie şi studiu al creştinismului, Brăila, 28-29 septembrie 2009.

32. Ruşii din Basarabia şi Republica Moldova. Evoluţii demografice şi organizare. La simpozionul Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Istorie şi Patrimoniu, 12-14 noiembrie 2009.

33. Diplomaţia sovietică şi chestiunea Basarabiei în primii ani de după 1918: discurs politico-diplomatic, raţiuni ideologice,  argumente istorico-identitare. Simpozionul Diplomaţi români şi străini în istoria României. Organizatori: Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Asociaţia Est-Democraţia, Muzeul Unirii Iaşi, 17-18 septembrie 2010.

34. Relaţiile româno-germane în istoriografia română (1878-până în prezent). Simpozionul internaţional 130 ani de relaţii diplomatice germano-române (1880-2010). Organizatori: Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Südost-Institut Regensburg, Universitatea „Al. I. Cuza”, Centrul Cultural German, Iaşi, Ambasada Republicii Federale Germania în România. Iaşi, 30 septembrie – 1 octombrie 2010.

35. Un diplomat al revoluţiei. Cristian Racovski şi social-democraţia rusă în 1917, la simpozionul Partide politice şi minorităţi naţionale din România în secolul XX, Sibiu, 11 – 13 noiembrie 2011.

36. Basarabia ca spaţiu de imigraţie şi emigraţie, la workshop-ul internaţional Frontieră, ţinut de margine sau provincie? Istoria Basarabiei în lecturi alternative, Iaşi, 20-21 septembrie 2012.

37. Cristian Racovski, România şi începuturile literaturii de propagandă sovietice; la workshop-ul internaţional Învăţământul de partid şi şcolile de cadre în România comunistă. Context naţional şi regional, Sibiu, 25 – 27 octombrie 2012.

38. Dilemele unităţii naţionale. Socialiştii din Vechiul Regat între federalism şi centralism la conferința internaţională Regionalism şi regionalizare în România. Interpretări istorice şi provocări contemporane (Iaşi, 30-31 mai 2013).

39. De la diplomaţia ţaristă la diplomaţia sovietică. Cazul Legaţiei Române de la St. Petersburg / Petrograd, la workshop-ul internaţional Diplomație şi societate în Europa de Est. Direcţii, surse, metode de cercetare (Iaşi, 21 – 22 noiembrie 2013).

Burse: 

1. Bursă de doctorat a Guvernului României (noiembrie 1991 - august 1993).

2. Bursă Deutscher Akademischer Austauschdienst, DAAD (octombrie 1993 - iulie 1994, reinvitat de mai multe ori).

3. Bursă Union der Deutschen Akademien der Wissenschaften, Mainz (martie 1996 - august 1996).

4. Bursă Südosteuropa-Gesellschaft, München (iunie 1998).

5. Premiul „Alexandru Xenopol” al Academiei Române pentru lucrarea Politică şi confesiune la început de ev mediu moldovenesc, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2004.

6. Bursă Alexander von Humboldt-Stiftung (august 2005- noiembrie 2006).

7. Bursă Imre-Kértesz Kolleg, Jena (aprilie – septembrie 2014)

Proiecte: 

1998-2001 – cercetări în cadrul grantului internaţional UNESCO, Catedra de Studii Sud-Est Europene, Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova.

2000-2001 – conducător de grant tip „T” al MEC.

2001-2005 – membru în proiectul de cercetare „ETHNODOC. Datenbank - Ethnische Minderheiten in Südosteuropa”, Südost-Institut, München.

2003 – participare la elaborarea grantului CERES „Spaţiul românesc între Orient şi Occident: Interferenţe politice, culturale şi religioase”.

2003-2005 – cercetări în cadrul grantului CERES „Spaţiul românesc între Orient şi Occident: Interferenţe politice, culturale şi religioase”.

2003-2005 – membru în colectivul internaţional pentru editarea enciclopediei digitale „Enzyklopädie des Europäischen Ostens“ (Universität Klagenfurt, Austria)

Din 2008 – membru în colectivul internaţional de cercetare şi editare a „Handbuch – Das Südoseuropa der Regionen“ (Universität Wien, Austria).

2009 - 2011 – director al proiectului exploratoriu de cercetare „Discurs istoric şi diplomaţie. Românii din Transilvania şi Basarabia în politica externă a României (1878-1947)“, programul Idei al CNCSIS.

aprilie 2011 – aprilie 2013 – membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din România.

2013-2015 - Membru în proiectul „Visions and Perceptions of Romania in the Russian Imperial Discourse and Public Sphere in the Late 19th and Early 20th Century”, finanțat de Consiliul Național al Cercetării Științifice CNCS-UEFISCDI,   PNII-RU-TE-2012-3-0078, director de proiect dr. Andrei Cuşco (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi). Anii: 2013-2015

2013-2015 - Membru în proiectul „Communism in Romanian Countryside. Case Study: Ploughmen’s Front Propaganda (1944-1953), finanțat de Consiliul Național al Cercetării Științifice CNCS - UEFISCDI, PN-II-RU-TE-2012-3-0334, director de proiect dr. Sorin Radu (Universitatea „L. Blaga”, Sibiu). Anii: 2013-2015

Romanian